Categorie: Dr. Kovács Tibor

Ghid obstetrico-ginecologic pe timpul pandemiei de coronavirus

Ambulatoriul de specialitate obstetrică-ginecologie din Policlinică

Reguli care asigură siguranța pacientelor și personalului medical:

Toate pacientele își completează la domiciliu declarație pe proprie răspundere ieșire din casă cu bifarea căsuței 3. – asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță.

Înainte să ajungă în clădire toate pacientele trec printr-un punct de triaj (cort) unde se măsoară temperatura și se completează un chestionar epidemiologic. Sunt amplasate în clădire dozatoare de soluție antiseptică pentru mâini, care trebuie folosite înainte și după consultație de către paciente. Este obligatoriu folosirea măștii de protecție și păstrarea distanței de 2 m, în interesul nostru și al celor din jur. Să evităm contactul cu suprafețele din incinta policlinicii și atingerea cu mâna a gurii, feței sau părului.

În concluzie:

  • punct de triaj la cort
  • 2 m distanțare între paciente
  • antiseptic mâini
  • să atingem cât mai puțin din obiecte, să nu atingem fața sau părul

În situația actuală de pandemie cu coronavirus toate examinările care pot fi amânate, reprogramate  vor fi suspendate pe perioadă nedeterminată.

În specialitatea noastră , ecografia în obstetrică este recomandată în următoarele situații:

  • confirmarea sarcinii între 6-8 săptămâni, pentru a putea depista o sarcină ectopică, pentru a decide vârsta ecografică a sarcinii și data consultațiilor următoare
  • ecografia screening la sarcină 12 săptămâni, care împreună cu dublu test stabilește riscul pentru sindrom Down și recomandarea de teste noninvazive (Harmony, Veracity, altele) sau invazive genetice.
  • ecografia de morfologie fetală la sarcină de 19-22 săptămâni
  • ecografia de trimestrul III., punerea în evidență a întârzierii în creșterea intrauterină a fătului, stabilirea cantității lichidului amniotic, așezării și prezentației fătului, localizarea placentei

Data și ora acestor examinări se stabilește de medicul curant pe baza înțelegerii prealabile, preferabil prin telefon.

Aceste examinări deși nu sunt urgențe sunt importante și se efectuează la policlinică sau la cabinet particular. În unele situații pot fi amânate la o dată ulterioară.

La policlinică se mai efectuează următoarele:

  • prelungirea concediilor medicale pe baza programării prealabile
  • scoaterea firelor la lăuze/paciente după epiziotomie-rafie, după intervenție chirurgicală
  • programări pentru întrerupere de sarcină dacă situația de pe secție permite

 

Serviciul de Urgență

Urgențele nu necesită programare și se pot ajunge la spital cu salvarea prin 112 sau cu alte mijloace de transport.

Triajul urgențelor se efectuează în cortul din curtea spitalului vizavi de serviciul de urgențe. De aici pacientele sunt îndrumate către camera 28, care poate fi accesat din exterior și sunt întâmpinate de asistenta de serviciu care anunță medicul de gardă. Din data de 01. 05. 2020 noaptea (orele 22-07, la sfârșit de săptămână 19-7) bolnavele sunt primite la serviciul de urgență, de acolo se anunță medicul de gardă.

Cazurile suspecte/confirmate de coronavirus vor fi orientate de la punctul de triaj al cortului către o altă intrare și altă încăpere amenajată special pentru aceste cazuri.

La gravide următoarele sunt cazuri urgente:

  • sângerare
  • scurgere de lichid amniotic
  • contracții uterine regulate
  • absența/scăderea perceperii mișcărilor active fetale de către gravidă
  • hipertensiune arterială (una din valori de 140/90 mmHg sau mai mare), mai ales dacă e însoțită de cefaleea, edemele generalizate
  • stare febrilă, stare generală alterată (în caz de febră și simptome respiratorii se anunță 112)

Lăuze (primele 6 săpt. după naștere):

  • sângerare abundentă, cu cheaguri
  • stare febrilă
  • scurgeri mirositoare
  • durere sau tumefiere perineală
  • inflamația sânilor/sânului, asociat cu febră sau stare generală alterată (această patologie poate apărea și după lăuzie în timpul lactației)

Urgențe în ginecologie:

  • sângerare abundentă sau care persistă mai mult de 7-10 zile
  • durerea intensă a abdomenului inferior la care se asociază stare generală alterată, pierderea cunoștinței sau febră.

 

Dragi mămici/gravide!

După cum probabil ați aflat spitalul nostru este desemnat în primul rând pentru primirea gravidelor infectate cu coronavirus. Asta nu înseamnă că nu avem grijă de gravidele care vin la noi.

Gravidele care au intrat in travaliu, au scurgere de lichid amniotic sau prezinta sângerare sunt examinate la Spitalul Odorheiu Secuiesc și dacă starea mamei și a bebelușului o permit, și nu există încă o dilatație semnificativă, ceea ce ar indica nașterea iminentă, o vom trimite la Spitalul Miercurea Ciuc.

Femeile însărcinate care sunt foarte aproape de a naște sau care au o problemă care necesită o intervenție imediată sunt internate la Spitalul Odorheiu Secuiesc. În toate cazurile avem in vedere siguranța mamelor și a feților,nu punem pe drum pe nimeni cine necesită rezolvare urgentă .

Pentru gravidele care nu sunt bolnave COVID-19 și nasc la noi, oferim un etaj separat unde nu intră în contact cu femeile infectate cu coronavirus, reducând astfel șansele de a contracta infecția în spitalul nostru, externarea se face de către noi . În aceste situații nu este permis prezența la naștere a soțului/partenerului de viață.

Recomandăm femeilor însărcinate care nasc la Miercurea Ciuc să se documentează din timp despre reglementările în vigoare de acolo, care pot fi găsite pe site-ul Spitalului Miercurea Ciuc.

Documente necesare pentru înscrierea nou-născutului: certificatul de naștere a mamei si al tatălui in original, certificat de căsătorie in original, cartea de identitate a mamei si copie după a tatălui, plic mare alb cu numele mamei. Desigur actele solicitate vor fi returnate. În cazul în care nu sunt căsătoriți, nou-născutului i se dă automat numele de familie al mamei, iar după terminarea stării de urgență, tatăl poate înscrie copilul pe numele lui cu ajutorul unui notar.

Vestea buna este că  înscrierea se face online de asistentul social din spital! Se va elibera un certificat de naştere iar mama va primi o copie a acestuia în timpul șederii in spital iar originalul se eliberează de primărie după expirarea stării de urgență.

Solicităm gravidelor să vină la spital cu actele mai sus menționate.

 

Coronavirus și sarcină.

Trebuie să precizăm de la început că din păcate știm încă foarte puțin despre acest virus, nu există studii bine fondate, de lungă durată, iar numărul cazurilor în rândul femeilor însărcinate este relativ scăzut, astfel încă nu putem trage concluzii.

Vestea bună este că pe baza experienței de până acum, femeile însărcinate nu prezintă un risc mai mare comparativ cu restul populației. Această boală este deosebit de periculoasă pentru vârstnici sau pentru cei care suferă de o boală cronică (obezitate, diabet). Deși imunitatea femeilor scade în sarcină și crește susceptibilitatea pentru infecții, acest lucru nu pare să fie valabil în cazul infectării cu coronavirusul. În majoritatea femeilor însărcinate, confirmate până acum, infecția a fost ușoară.

Aceste studii sunt făcute în primul rând la gravidele din al treilea trimestru, în cazuri de nașteri premature și la femeile care au născut.

Modificările fiziologice ale sarcinii afectează și sistemul imunitar, făcând gravidele să fie mai susceptibile la infecții și să dezvolte insuficiență respiratorie și cardiacă mai rapid.

Până în prezent la gravide au existat relativ puține cazuri severe de infecție cu coronavirus, însă este justificat ca femeile însărcinate să aibă grijă suplimentară să respecte măsurile preventive, să acorde atenție creșterii excesive în greutate și consumului excesiv al dulciurilor.

Deocamdată știm foarte puțin despre gravidele cu sarcini mici, se crede că virusul nu provocă malformații, însă este dificil și devreme de a se pronunța. Până când nu știm sigur ce efecte are, tehnicile de reproducere asistată (fertilizare in vitro, stimulare ovariană, inseminare artificială) sunt suspendate în această perioadă.

Conform cunoștințelor actuale a medicinei, infecția nu se transmite transplacentar. Se presupune ca mama poate infecta nou-născutul în timpul nașterii și lactației. Deoarece virusul se răspândește și prin atingere, pentru siguranță evităm contactul nou-născutului cu pielea mamei și clamparea tardivă a cordonului ombilical.

Opiniile privind transmiterea bolii în timpul lactației sunt împărțite, deși unele cercetări sugerează că coronavirusul nu este excretat în laptele matern, în multe țări nou-născuții sunt separați de mame până la negativizarea rezultatelor pe baza unui protocol, cum este și al Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, reducând astfel șansa ca sugarii să se infecteze. Recomandăm ca noile mame să golească sânii cu pompe pentru a iniția și susține lactația. Pentru a realiza acest lucru, este necesar să se procure pompe manuale sau electrice de sân care pot fi utilizate de mamele infectate în această perioadă. În caz că aveți aceste pompe de care nu mai aveți nevoie am putea să ajutăm aceste mămici.

* Cele relatate mai sus  se pot schimba de la o zi la alta. În caz de schimbări, vom încerca să vă ținem la curent cu modificările.